Sergiu Bacalov, Despre neamul de nobili basarabeni Glavce. Partea I şi II

Partea I

Сержиу Бакалов, Главче: молдавский боярский и бессарабский дворянский род болгарского происхождения // Бесарабските българи: История, култура и eзик. Ред. кол.: Николай Червенков, Иван Думиника [и др.], Кишинев, 2014, с. 81-94. ISBN 978-9975-4476-9-0.

download (Sergiu Bacalov Neamul Glavce partea I

Partea II

Sergiu Bacalov, Noi documente referitoare la neamul Glavce (Нови документи за рода Главче) // Relaţiile moldo-bulgare: istorie şi cultură / Молдовско-български връзки: история и култура. Coord.: Nicolai Cervencov, Ivan Duminica, Chişinău, 2016, p. 210-232. ISBN 978-9975-9577-5-5.

download (Sergiu Bacalov Neamul Glavce partea II

 

genO spiţă genealogică a neamului Glavce

bisBiserica din satul Hruşova, ţinutul Orhei (acum raionul Criuleni), ctitoria jitnicerului Simion Glavce

Реклама

Sergiu Bacalov. Militari epiroţi în mediul societăţii basarabene din secolul al XIX-lea. Сazul neamului Ipiroti-Petrovici

Sergiu Bacalov. Militari epiroţi în mediul societăţii basarabene din secolul al XIX-lea. Сazul neamului Ipiroti-Petrovici // Revista Militară. Studii de securitate şi apărare. Publicaţie ştiinţifică. Chişinău, Nr. 1 (11), 2014, p. 134-139. ISSN 1857- 405X

dowload (Sergiu Bacalov. Militari epiroţi în mediul societăţii basarabene din secolul al XIX-lea. Сazul neamului Ipiroti-Petrovici) 

 

MILITARI EPIROŢI ÎN MEDIUL

SOCIETĂŢII BASARABENE DIN SECOLUL AL XIX-LEA.

СAZUL NEAMULUI IPIROTI-PETROVICI

Sergiu BACALOV (1)

THE EPIROTE MILITARY WITH IN THE BESSARABIAN SOCIETY IN THE NINETEENTH CENTURY. THE IPIROTI-PETROVICI HOUSE CASE

At the turn of the eighteenth and nineteenth centuries in the context of Russian-Turkish wars, many representatives of the Balkan peoples were engaged as volunteers in the Russian army. In the same period, many Balkan people active in Moldova as members of various guilds and enrolled in military service acquired land through marriage and remained to live in the Carpathian-Dniester space. In the following, we highlight the presence of Epirotes (Greeks, Albanians and Vlachs), based on the case of Ipiroti house, both in Russian and Moldovan military units, as noblemen or Bessarabian landowners.

La cumpăna secolelor XVIII–XIX, în contextul războaielor ruso-turce, mulţi reprezentanţi ai popoarelor balcanice s-au angajat în calitate voluntari în armata rusă. În aceeaşi perioadă, balcanicii activau şi în Ţara Moldovei, în cadrul diferitor bresle şi slujbe cu caracter militar, iar pe această cale mulţi dintre ei s-au împământenit, prin căsătorii, şi au rămas să locuiască în spaţiul Carpato-Nistrean. În cele ce urmează, evidenţiem prezenţa epiroţilor (greci, albanezi şi vlahi), pe baza cazului neamului Ipiroti, atât în cadrul formaţiunilor militare ruse şi moldoveneşti, cât şi în postura de nobili sau moşieri basarabeni.

Primul strămoşcunoscut al neamului în cauză a fost Petros Ipirotis, tatăl căpitanului Hriste Petrovici Ipiroti. Ulterior, atât copiii, nepoţii şi urmaşii din zilele noastre ai lui Hriste Ipiroti, au preluat acest patronimic, Petrovici, în calitate de nume de neam, în detrimentul formei primare, Ipiroti.

Din mărturiile lui proprii aflăm că Hriste, fiul lui Petros Ipirotis, s-a născut în 1767, în Epir (despre acesta indică atât forma numelui, cât şi faptul că el semna greceşte: Χρηςτος Πετρος Υπιροτίς), actualmente, respectiva regiune istorică se află în nord-vestul Greciei şi sudul Albaniei. Din fragedă tinereţe până în anul 1791, el a activat ca voluntar în cadrul armatei ruse, participând la războaiele cu turcii, obţinând gradul de căpitan. Se pare că el a luptat, iniţial în grad de porucic, în polcul de arnăuţi condus de polcovnicul Afanasie Gurje, apoi, în grad de căpitan, în polcul de cazaci, aflat sub comanda lui Gheorghe Gherjev. Din certificatele eliberate de mai marii săi aflăm că Hristi Ipiroti a

—-

(1) Sergiu Bacalov, doctor în istorie, Centrul de Cultură şi Istorie Militară.

— 134 —

Читать далее…

Sergiu Bacalov, Consideraţii privind Troianul nistrean (Valul Zmăului)

Sergiu Bacalov, Consideraţii privind Troianul nistrean (Valul Zmăului) // Conferinţa ştiinţifică internaţională: „Tineretul si globalizarea. Probleme şi oportunităţi” Chişinău, 11-12 aprilie 2014, Chişinău,: Universitatea de Stat din Tiraspol, 2014, p. 66-74. ISBN 978-9975-76-125-3

download (Sergiu Bacalov, Consideraţii privind Troianul nistrean (Valul Zmăului)

 

Dr. Sergiu Bacalov

Consideraţii privind Troianul nistrean (Valul Zmăului)

Troi

Printre multiplele antichităţi ale regiunii Nistrului de Jos se evidenţiază Troianul nistrean, numit şi Valul Zmăului (sau al Balaurului). A fost atestat de câteva sursele istorice, datate cu începutul secolului al XIX-lea. Ar putea să existe şi izvoare istorice mai vechi, care să relateze despre Troianul nistrean, însă, deocamdată, ele ne sunt inaccesibile. Acele puţine surse care menţionează Troianul de lângă Nistru sunt laconice şi fragmentare, oferind doar informaţii de ansamblu, fără prea multe detalii. Totuşi, şi în acest caz, coroborându-le cu alte informaţii privitoare la acest gen de monumente istorice, putem schiţa o imagine de anamblu asupra valului nistrean, şi evidenţia o serie de chestiuni legate direct de această impunătoare construcţie arhaică. Concomitent, prin acest articol, dorim să informăm societatea şi cercetătorii în privinţa monumentului istoric în cauză, neglijat pe nedrept de cataloagele şi rutele turistice. Necesitatea diversificării potenţialului turistic al regiunii nominalizate mai sus, favorizează punerea în valoare a Troianului nistrean, prin includerea lui (sau mai degrabă a acelor câteva fragmente care, eventual, s-au păstrat), în infrastructura turistică a raionului Ştefan Vodă, pe treitoriul căruia a fost amplasat în mare parte. Tangenţial, acest val de pămând, de importanţă culturală regională, s-a aflat în vizorul câtorva istorici, atât din Republica Moldova (Vasile Grosu [1]), cât şi din Ucraina (Igor Sapojnikov [2]), iar prezentul studiu are menirea să lărgească arealul de cercetate a problematicii, dar şi să genereze o potenţială colaborare internaţională. Читать далее…

Studii de istorie și sociologie, vol. 1, coordonator: Sergiu Bacalov, Chișinău, 2016, 50 p. ISBN 978-9975-89-018-2, ISBN 978-9975-89-019-9.

istorie sociala

download pdf (Studii de istorie și sociologie, vol. 1, coordonator: Sergiu Bacalov, Chișinău, 2016, 50 p. ISBN 978-9975-89-018-2, ISBN 978-9975-89-019-9.)

Sergiu Bacalov, Din nou despre cazacii moldoveni. Aspecte istorico-genealogice referitoare la neamul de dvoreni basarabeni Cazacu

Sergiu Bacalov, Genealogia neamului de boieri moldoveni și dvoreni basarabeni Cazacu // Studii de istorie și sociologie, vol. 1, Chișinău, 2016, p. 37-45. ISBN 978-9975-89-018-2, ISBN 978-9975-89-019-9.

download pdf

Sergiu Bacalov

DIN NOU DESPRE CAZACII MOLDOVENI.

ASPECTE ISTORICO-GENEALOGICE REFERITOARE LA NEAMUL

DE DVORENI BASARABENI CAZACU

 În Moldova medievală prezenţa cazacilor a avut câteva forme: 1) cazaci ucraineni ca mercenari pe durata unor perioade scurte de timp; 2) cazaci ucraineni (ulterior şi moldoveni), în calitate ca lefegii, încadraţi în unităţile regulate speciale ale armatei moldoveneşti, apoi în cadrul gărzii Curţii Domneşti; 3) cazacii din ţinutul Soroca, ca categorie social-militară de grăniceri, alcătuită în majoritate din moldoveni; 4) moldoveni care au activat temporar în mediul căzăcimii ucrainene, şi care la întoarcerea în patrie au fost porecliţi „Cazacu”. Subliniem faptul că porecla „Cazacu” putea fi purtată şi de persoane care au activat în unităţile de cazaci din Ţara Moldovei, sau chiar cazaci ucraineni, strămutaţi cu traiul în dreapta Nistrului cu diferite ocazii [1].

În continuare, vom aborda câteva aspecte referitoare la cea de a patra categorie de cazaci moldoveni, identificată în baza criteriului antroponimic.

La mijlocul secolului al XIX-lea, în Basarabia a fost atestată existenţa bătrânilor răzăşeşti cu numele „Cazacu” în moşiile Bieşti, Slobozia Hodorogea, Sferja, din ţinutul Orhei, Izvor, din ţinutul Soroca, Cobusca Nouă, din ţinutul Bender [3]. Nu ştim cu siguranţă dacă răzăşii acestor bătrâni erau rude, ceea ce nu-i exclus, însă cert este faptul că originea purtătorilor numelui de neam „Cazacu” din aceste sate este în mediul vechii boierimi moldoveneşti [3]. Ca urmare a emiterii Aşezământului lui Constantin vodă Mavrocordat din 1834 (prin care a fost creată noua boierime şi ceata mazâlilor), preluat de autorităţile ţariste ale Basarabiei ca bază pentru acordarea statutului de dvoreni (nobili) basarabeani, mulţi reprezentanţi ai neamului (neamurilor?) boieresc Cazacu au pierdut şansa de a obţine o poziţie socială privilegiată. Astfel, puteau deveni dvoreni basarabeni doar acele persoane care, ei însuşi sau strămoşii lor, au deţinut dregătorii sau cinuri boiereşti de la mare logofăt până la logofăt al III-lea. De aceea, deocamdată, ca studiu de caz vom examina prin prismă istorico-genealogică doar aspecte referitoare la neamul de boieri moldoveni şi dvoreni basarabeni Cazacu, întemeietorul căruia a fost Gavril Cazacu. Читать далее…

Sergiu Bacalov, Lipcanii (tătarii lituanieni): vecinii Ţării Moldovei. Mercenari şi slujitori. (Sec. XVII – începutul sec. XIX)

Sergiu Bacalov, Lipcanii (tătarii lituanieni) și Țara Moldovei. De la mercenari la slujitori. (Sec. XVII – începutul sec. XIX) // Studii de istorie și sociologie, vol. 1, Chișinău, 2016, p. 4-21. ISBN 978-9975-89-018-2, ISBN 978-9975-89-019-9.

download pdf

Sergiu BACALOV

LIPCANII (TĂTARII LITUANIENI): VECINII ŢĂRII MOLDOVEI.

MERCENARI ŞI SLUJITORI.

(Sec. XVII – începutul sec. XIX)

 

Creşterea semnificativă a ponderii mercenarilor străini în unităţile militare ale Ţării Moldovei începe cu mijlocul sec. XVI, dar ia amploare în sec. XVII. De regulă, în unităţile de mercenari (lefegii, seimeni etc.), activau cot la cot reprezentanţi ai diferitor etnii: moldoveni şi munteni, sârbi, albanezi, nemţi, cazaci, bulgari, turci, tătari, unguri etc. Însă, în oastea Ţării Moldovei şi în mediul slujitorilor Curţii domneşti, au existat unităţi militare speciale, alcătuite pe principii etno-confesionale: cazacii [1], arnăuţii, beşlii, lipcanii [2] etc. În continuare, vom examina în măsura în care ne vor permite sursele disponibile, raporturile istorice dintre moldoveni şi lipcani, prin prisma activităţii unităţilor de lefegii şi slujitori lipcani în Ţara Moldovei.

*  *  *

În Moldova medievală „lipcani” erau numiţi tătarii lituanieni („tătari litvani”, „tătari litfani”). Termenul „lipcan” derivă de la denumirea turco-tătară a Lituaniei: Lipka, Lupka, Lubka, iar tătarii lituanieni erau cunoscuţi în Imperiul Otoman şi Hanatul Crimeii sub numele „lipka tatarlar”. Читать далее…

Sergiu Bacalov, Consideraţii privind răspândirea teritorială a triburilor tătarilor nogai în sudul spaţiului pruto-nistrean

С. Бакалов, Размышления об территориальном расселении татаро-ногайских родоплеменных групп на юге пруто-днестровского междуречья (в XVI-XIX вв.) // «Әділеттің» ғылыми еңбектері» – «Научные труды «Әділет», № 2 (40), Каспийский общественный университет, Алматы, 2012, с. 157-170.

download (Sergiu Bacalov, Consideraţii privind răspândirea teritorială a triburilor tătarilor nogai în sudul spaţiului pruto-nistrean)

 

nogai 1

Răspândirea teritorială a triburilor tătarilor nogai în sudul spaţiului pruto-nistrean

nogai 2

Localizarea satelor triburilor tătarilor nogai în sudul spaţiului pruto-nistrean

(sfârşitul sec. XVIII — începutul sec. XIX)

Sergiu Bacalov, Aspecte istorico-genealogice referitoare la neamul boieresc al Opreştilor (Oprea)

Sergiu Bacalov, Aspecte istorico-genealogice referitoare la neamul boieresc al Opreştilor (Oprea) // Anuarul Institutului de Istorie, Stat şi Drept. Materialele sesiunii ştiinţifice anuale, 27 decembrie 2012, Chişinău, Tipografia Reclama, 2013, p. 85-98, ISBN 978-9975-4387-2-8.

Download (Sergiu Bacalov, Aspecte istorico-genealogice referitoare la neamul boieresc Oprea)

opreaO spiţă genealogică a neamului de nobili Oprea din ţinutul Soroca (mijlocul sec. XVIII — începutul sec. XIX)

Sergiu Bacalov, Fenomenul odagiilor bugeceni (prima jumătate a sec. XIX)

Sergiu Bacalov, Fenomenul odagiilor bugeceni (prima jumătate a sec. XIX) // Anuarul Institutului de Istorie. Materialele sesiunii ştiinţifice anuale, 27 decembrie 2013, Chişinău, Lexon-Prim, 2014, p. 67-91, ISBN 978-9975-3030-1-9.

Download (Sergiu Bacalov, Fenomenul odagiilor bugeceni (prima jumătate a sec. XIX)

Documentele atestă în Bugeac, la începutul sec. XIX, s-a constituit o reţea densă de odăi (câşle). Odările (câşlele) erau un fel de ferme, predestinate creşterii vitelor (oi, bovine, cai) pentru comercializare. Persoanele care activau la aceste ferme erau numite odagii sau câşlari. Apariţia fenomenului odagiilor în stepa Bugeacului este în legătură directă strămutarea tătarilor-nogai. Pământurile nelocuite din Bugeac, fiind bogate în păşuni, au atras mulţi crescători de vite din ţinuturile nordice şi centrale ale Moldovei, precum şi străini (mocani, bulgari, vlahi, albanezi etc.), originari din munţii Carpaţi, Balcani şi Pind. Fenomenul odagiilor a decăzut, treptat, câtre mijlocul secolului al XIX-lea, când a luat amploare procesul de colonizare centralizată a Bugeacului.

Odăile şi păstorii odagii, constituie varianta basarabeană (bugeceană), a rancho-urilor şi kowboy-lor americani. Persoanele care activau în cadrul odăilor bugecene, la începutul secolului al XIX-lea, se bucurau de libertate în mediul naturii, de viaţă plină de aventuri.

1 odLocul de origine al odagiilordin regiunea Nistrului de Jos şi cea dintre lacurile Sasâc şi Şagani (1827)

2 od

Odăile şi câşlele de pe moşiile «pustii» din ţinutul Ackerman (1824-1826)

3 od

Traseele tradiţionale utilizate de oierii din Ackerman şi Regiunea Nistrului de Jos (conform surselor etnografice)

cio 1

Spiţele genealogice ale purtătorilor numelui de familie Ciobanu, din satul Talmaza, ţinutul Ackerman (sec. XIX — începutul sec. XX)

Sergiu Bacalov, Liste cu volintiri din Basarabia participanţi la războiul din 1806-1812

Cohorta. Revistă de istorie militară, nr. 1-2, 2014, p.38-63.

dr. Sergiu Bacalov *

Liste cu volintiri din Basarabia
participanţi la războiul din 1806-1812

Războiaile ruso-turce din sec. XVIII – înc. sec. al XIX, care au afectat direct teritoriul Ţării Moldovei, au cauzat apariţia în regiune a unui categorii specifice de militari: volintirii. Fenomenul volintirilor s-a manifestat începând cu cea de a doua jumătate a sec. XVIII, culminând cu războiul din 1806-1812.

În timpul războiului, sub egida polcovnicului N. Cantacuzino, în 1807, au fost formate patru polcuri moldoveneşti de volintiri-cazaci («молдавский волонтерский казачий полк»), două de cavalerie (Nr. 2, condus de Enachiev, şi Nr. 4, comandat de esaulul Şemiot) şi două de infanterie (Nr. 1, condus de maiorul Vizrean, şi Nr. 3, condus de podpolcovnicul Biţilii), în care activau cca. 2 000 de locuitori ai Ţării Moldovei [1]. Pe durata războiului, în afară de aceste polcuri, moldovenii au activat şi în cadrul altor unităţi militare ale armatei ruse [2].

Читать далее…